Suntem în drum spre mare și m-a lovit potriveala versurilor pe care le ascultăm cu contextul în care ne aflăm. După câteva săptămâni nebune în București și încă una la orizont, îmi vine să cânt cu Tudor Chirilă: “Orașul m-a nenorocit!”. Punem piese despre mare și nu știu cum s-a rătăcit Vienna waits for you într-un playlist pe care ar trebui să scrie “escapadă”. Se potrivește perfect cu starea noastră de spirit. Vienna lui Billy Joel e metafora  care ne amintește că nu toate lucrurile importante trebuie cucerite astăzi.

În fața noastră e drumul întins iar eu privesc pe geam la macii roșii din câmpul verde și realizez ca sezonul lor încă n-a trecut. Ce bine ca unele lucruri nu dispar așa repede…! Mai este timp, ‘Viena mă așteaptă.’

Ne oprim pe faleza pe care se înalță clădirea vechiului cazino din Constanța. În aer plutesc baloane de săpun și muzica artiștilor de stradă. Simt o bucurie pură amestecată cu nerăbdare. E prima oară când văd cazinoul pe dinăuntru. Vreau să mă pierd printre formele art nouveau proaspăt renovate, să îmi clătesc ochii în roz pudrat şi verde pastel și să mă delectez în designul vitraliilor multicolore. 

Odată ieșiți din cazino nu pot să nu remarc contrastul dintre eleganța clădirii și spontaneitatea vieții de afară.

Îi întreb pe prietenii noștri dacă au observat o anumită mentalitate insulară la oamenii din Constanța. Îmi spun că da. Aici oamenii nu planifică, dar sunt disponibili oricând. 

Se spune că mentalitatea insulară se naște din bariera fizică pe care o pune apa şi aduce cu ea o oarecare detașare de normele continentale, cum ar fi obiceiul de a stabili o oră exactă pentru o întâlnire. Constanța nu e o insulă, însă oamenii se comportă ca și cum ar fi.

Ne propunem să împrumutăm pentru câteva ore acest mod de a trăi și să savurăm tihna de pe o plajă banală.

Nu simțim nevoia să facem prea multă conversație. Fiecare rămâne pentru o vreme în liniștea lui. Zgomotul de fond al plajei pline de oameni e de ajuns. Poate că toți avem ceva insular în noi, iar a fi izolat nu înseamnă neapărat să fii desprins de lume. Poți fi înconjurat de apă sau cufundat în propriile gânduri fără sa te rupi de lume.

Sunetul mării îmi golește mintea dar nu-mi stinge dorința de mișcare. Îmi prind bine momentele de răgaz, dar mă atrag în continuare valurile intense ale vieții. Îmi plac perioadele în care apar proiecte provocatoare, oameni noi, idei și oportunități pe care nu vrei să le ratezi.

Și privind așa în depărtarea nesfârșită îmi dau seama că nu cred în sensul pe care oamenii îl dau uneori cuvântului “insular”. Cum ar putea cineva să creadă că a fi înconjurat de apă te face îngust la minte? Ascult valurile și mă gândesc că linia aia întinsă a orizontului nu are cum să te limiteze. Dimpotrivă, te face să visezi la ce este dincolo. Iar eu visez la ce voi cuceri mâine.