Vara asta nu am plecat nicăieri și nu am făcut nimic spectaculos. Dar a fost o vară pe cinste. Și probabil nici nu m-aș fi gândit la motivul pentru care mi-a plăcut atât de mult dacă, într-o conversație, nu aș fi auzit pe cineva punând la îndoială valoarea bucuriilor simple.

Așa am început să mă gândesc mai serios la relația noastră cu lucrurile mici. Avem un întreg vocabular pentru ele: de la «bucură-te de prezent», «savurează momentul», «frumusețea lucrurilor mici», până la clasicele formule instagramabile — little treats, slow mornings, romanticize your life. Poate că le-am folosit atât de des, încât am început să le golim de sens.

Și totuși, cât de mici sunt, de fapt, bucuriile vieții?

Răspunsul l-am găsit în vara mea. M-am gândit la lucrurile care au făcut-o atât de bună și le-am adunat într-o listă.

Mirosul dimineților de vară

E cel mai simplu lucru din lista mea și poate cel mai ușor de luat ca de la sine înțeles. Îmi place felul în care răcoarea dimineții se amestecă cu mirosul de flori și iarbă uscată. Îmi dă instantaneu o voioșie simplă, aproape copilărească.

Cafeaua de la Brewno

A făcut parte din rutina mersului la birou vara asta. De două ori pe săptămână m-am bucurat de același flat white cu lapte de mazăre. O parte din farmecul acestui mic răsfăț vine și de la oamenii de acolo. Sunt mereu bine dispuși și nu uită niciodată să-mi ureze o zi frumoasă.

O carte bună

Una dintre cele mai bune lecturi ale verii a costat câțiva lei. Mama a găsit cartea într-un târg de vechituri. Am intrat în poveste într-o dimineață târzie și am ieșit din ea doar seara după apus. Adevăratul lux n-a fost cartea de câțiva lei, ci o zi neobișnuit de liniștită, suficient de încăpătoare pentru o poveste întreagă.

Acuarelele

Nu sunt vreo mare pictoriță, dar poate că nu e întâmplător că pictura îmi face atât de bine. Tata a fost un adevărat artist și îmi place să cred că am luat de la el măcar bucuria culorilor. De aceea ador momentele în care pot să pictez în tihnă subiecte simple în culori calde și reconfortante. Oricât de banale ar fi, au puterea de a mă scoate, pentru câteva clipe, din ritmul obișnuit al zilei.

O seară pe Bega

A fost o invitație spontană și mare parte a acelei seri am stat pe bancă și am înghețat serios de frig. Dar mi-a plăcut să-i văd pe frații mei stând pe scările de lângă apă, mâncând semințe și povestind cu prietenii lor. Am avut o conversație interesantă cu mama și am ascultat povestea plină de optimism a unei adolescente care ni s-a alăturat spre finalul serii.

Apusul pe terasă

Apusul este probabil campionul absolut al „micilor bucurii” romantizate. Priveliștea de pe terasa mea nu are nimic extraordinar. Sunt doar case în construcție și, ceva mai departe, o bucată de câmp care încă a scăpat de ele. Și totuși, seara, cerul face aproape toată treaba.

E mică lista asta, la fel ca bucuriile pe care le-am pus în ea. Dar poate că nu mărimea acestor bucurii ne face să le subestimăm, ci faptul că binele, atunci când se repetă, ajunge să ni se pară de la sine înțeles. Ne obișnuim cu tot ce ne face viața mai bună și încetăm să-l mai trecem la socoteală. În schimb, păstrăm în prim-plan tot ceea ce lipsește sau nu merge cum ne-am dori.

Aici cred că își găsește locul recunoștința. Dar nu recunoștința aceea făcută ca simplu exercițiu de pozitivitate. Ci conștientizarea sinceră că lucrurile bune pe care le avem nu sunt atât de firești pe cât ajung să ni se pară. Așa că, atunci când mă uit înapoi la vara asta, nu-mi pare deloc una obișnuită.