Anul acesta am simțit că toamna a venit intr-o singura zi: s-a întâmplat ieri. Ieri era deja toamnă.

Și pentru prima oară aerul acela răcoros specific dimineților de Septembrie îmi trezea o bucurie pronunțată și instantă. Îmi venea să râd și mă simțeam plină de energia unor începuturi promițătoare. E adevărat ca toamna aceasta e plină de evenimente dar aerul dimineții nu mă trimite în viitor ci îmi dă mai degrabă sentimentul zilelor de început de școală din copilărie. În mintea mea apar scurte flashback-uri cu munți, cu ceață, și …cu diminețile în care mă trezeam foarte devreme să merg la muncă dându-mi ocazia să surprind răsărituri unice și minunate, să respir aerul fresh al unui nou început de zi.

Acestea sunt amintirile și sentimentele de prospețime care mă încarcă de bucurie de două zile încoace odată cu venirea toamnei. Nu știu ce îi inspira mai exact pe frații mei , dar astăzi când ne-am întâlnit ne-am dat seama că toamna acesta apărută brusc in inimile noastre a făcut sa răsară în noi aceleași sentimente de bucurie și energie.

Și l-a făcut pe G. să fredoneze un cântec bine-cunoscut: “Noi gândim la fel, simțim la fel, iubim la fel/ Și nimeni n-are cum să ne doboare/ în lumea asta atât de mare”…