“… a încercat să exprime prin hârtie bucuria vieții.”

Așa aș putea descrie acel origami pe care J. l-a confecționat din hârtie colorată cu model roșu și alb, cu pete discrete de galben, albastru regal și verde. Este un origami micuț și delicat, la fel ca ea.

Mă frapează energia și bucuria ei în ciuda faptului că mănâncă cât o vrăbiuță, gesticulează discret și vorbește rar dar detaliat, cu entuziasm și cu impresia că timpul are răbdare cu noi.

Momentele petrecute cu J &T se derulează în mintea mea sub forma unor senzații amestecate de uimirea descoperirii unui lucru nou și o înălțare emoțională echilibrată de spiritul domol și liniștit cu care acest cuplu abordează viața. Și pentru că mă simt năpădită de sentimente complexe in legatură cu vizita lor, scriu doar fragmente care să redea acea stare foarte plăcută pe care am încercat-o în prezența lor.

…

Eu spălam vasele iar ea le ștergea cu un prosop în timp ce îmi povestea despre cum au ajuns în Sri Lanka acum mulți ani și despre ce i-a adus în Budapesta în urmă cu zece ani.

Și uite că erau in Japonia când a avut loc cutremurul din 2010, iar J. își amintește cu recunoștință că era în mașină în momentul în care pământul se cutremura. “Dacă eram pe jos, nu mi-aș fi putut ține echilibrul, așa de tare se mișca totul”, ne-a spus ea. Când a ajuns acasă, a realizat că a pierdut toată vesela— se spărsese de la cutremur. A fost atât de supărată, încât nu s-a atins de nimic pană când T. nu a ajuns acasă.

…dar ce m-a inspirat cel mai mult a fost delicatețea ei. Și mi-am dorit să fiu la fel de blândă și de finuță ca și ea.